Vorbe la purtator in izmene pe calator/Ohara Donovetsky

... uneori mi se pare ca stiu mai multe despre dorul de ea de cand am plecat prin lume - chiar daca doar pentru o vreme - decat cand lucram cu ea. In tara fiind, nu am avut timp sa scriu despre cat de frumoasa si armonioasa este, de cat de mult te bucura in alcatuirile-i de fel si chip. Profesoara de limba romana fiind, nu am avut ragaz decat pentru a fi la catedra. Pentru ca nu e deloc usor sa tii capul deasupra tuturor relelor lumii si sa fii mereu pregatit sa predai pe limba adolescentilor - care, credeti-ma, uneori pare un cod special -, astfel incat sa-i convingi, dar si sa nu te faci de ras. Nu stiu daca la clasa pronuntam vreodata cuvantul patriotism. Sper insa ca el sa fi fost acolo, pe limba, ca fiecare il va fi simtit, iar acum il are undeva in spatele fiecarui cuvant neaos folosit, chiar si in gand. Timp de peste douazeci de ani am crescut adolescenti care, desi s-au risipit care-ncotro, sa invete si apoi sa lucreze in tara sau pe alte meleaguri, nu au uitat sa vorbeasca (corect) romaneste. Si o stiu pentru ca inca ii vad, ii aud sau ii citesc, atunci cand ni se intersecteaza destinele. Am incredere in ei. Am invatat de la ei cat pentru o viata. Sansa a facut ca adolescentii pe care i-am cunoscut sa fie minunati, si inteligenti, si atenti, asa ca nu mi-a ramas decat sa incerc tot timpul sa fiu si eu pe masura. Ceea ce m-a obligat sa fiu cea mai buna varianta a mea de profesor sau de om...