Prodigium | Anca Moraru

„Care este linia dintre normalitate si nebunie? Care este limita dintre rau si bine? Cu siguranta una destul de subtire si usor de trecut, iar granita e propria ta minte.„„Nu vreau sa plang, ea nu ar fi vrut sa ma vada astfel. Ingenuncheat, distrus, departe de femeia care mai ieri imi spunea ca ma iubeste. Sunt in aceeasi incapere cu ea, si totusi am impresia ca suntem in doua lumi diferite. Oare in lumea ei mai sunt prezent? As vrea sa urlu tare si sa ii spun ca in oricare dintre lumile din acest Univers, daca ele exista, ea este prezenta in fiecare celula a fiintei mele. Unde esti Angeline?”„Totul se intuneca in jurul meu, incerc sa ma misc dar nu pot, si apoi simt cum ,,El’’ se apleaca asupra mea. Nu ii vad chipul, dar stiu ca e o prezenta rea. Incerc sa inchid ochii si nu pot, incerc sa urlu la el sa plece, dar vocea nu ma asculta, buzele imi raman nemiscate.”In tot acest haos, printre amintiri, isi face loc prezenta unui barbat pe care il viseaza. Nu e sotul ei, nu ii poate vedea chipul, dar stie ca sufletul ei il recunoaste. Iluzie? Real?Totul pare un puzzle, a carui rezolvare, nici Angeline nu o poate intui.„Personaje suspecte, o poveste plina de suspans. Mintea iti joaca feste si te intrebi daca este real, vis sau ceva malefic isi pune amprenta.Un thriller psihologic bun, cu rasturnari de situatie, iluzii, frici si limite pe care personajul principal incearca sa le depaseasca, sa isi gaseasca normalitatea in toata nebunia creata.” Literatura pe tocuri