Poveste de Craciun/Charles Dickens

Aceasta carte face parte din colectia Cartile copilariei a editurii Curtea Veche . Cuvant-inainte la prima editie (decembrie 1843) a Povestii de Craciun : M-am straduit, in aceasta cartulie stranie, sa provoc Spiritul unei Idei, care sa-i incurajeze pe cititorii mei sa le placa de ei insisi, sau unora de altii, sau de anotimp, sau de mine. Imi doresc sa le umple casele de bucurie si nimeni sa n-o lase din mana. Prietenul si slujitorul lor credincios. - Charles Dickens Editie jubiliara dedicata bicentenarului nasterii lui Charles Dickens (1812-1870) ... sunt multe lucruri din care as fi putut scoate ceva bun si n-am profitat de ele, i-a raspuns nepotul, printre care si Craciunul, da. In schimb, ma gandesc intotdeauna la vremea Craciunului, ori de cate ori se intoarce - si asta lasand la o parte veneratia pe care o datoram cu totii miracolului de la care se trage, presupunand ca tot ce tine de el poate face abstractie de acea intamplare - ma gandesc la Craciun ca la o vreme a lucrurilor bune: o vreme a bunatatii, a iertarii, a milosteniei, a placerilor; singurul moment, dupa stiinta mea, din lungul calendar de peste an, in care oamenii par sa se-nteleaga dintr-o privire, sa-si deschida cu totii, fara pic de opreliste, inimile-mpietrite, sa-i priveasca pe cei mai prejos decat ei ca si cum le-ar fi tovarasi de drum in lunga peregrinare catre mormant, si nu niste simple fiinte care le tin calea intr-acolo. Iata de ce, unchiule, cu toate ca nu m-am pricopsit de pe urma Craciunului nici macar cu o farama de aur sau argint, eu tot cred ca mi-a facut mult bine si ca-mi va face si de-acum incolo mult bine. Asa ca spun: Dumnezeu sa binecuvanteze Craciunul! Exista o justa, echitabila si nobila compensatie pe lume, in faptul ca, desi boala si supararea se iau, nimic altceva nu este mai irezistibil de contagios, precum rasul si buna-dispozitie. Dupa o vreme, au trecut la jocuri, fiindca e bine sa mai fii copil din cand in cand, mai ales in seara de Craciun, al carui puternic intemeietor a fost el insusi un prunc! Si nu erau, cum inspirat spunea un poet, patruzeci de copii care se comportau ca unul, ci fiecare dintre copiii aceia se comporta ca patruzeci. Prin urmare, era un vuiet de necrezut, dar nimeni nu parea deranjat: dimpotriva, mama si fiica ei radeau din toata inima si se bucurau peste masura, iar fata care, incetul cu incetul, s-a prins in jocurile lor, a fost imediat si fara mila coplesita de micii briganzi. Ce n-as fi dat sa ma numar si eu printre ei!