Ierburi otravite | Violeta Savu

Am inteles de mult ca provocarile literare ale Violetei Savu se leaga de experiente limita, asadar puternice, pe care le instituie in destinul personajelor. Desi aflate la granita cu experimental, textele dramatice ale volumului au drept numitor comun aceeasi preocupare pentru redefinirea, din perspective teatrului contemporan, a unui concept clasic: vina tragica. Aparitiile surprinzatoare par sa compuna , cumva metaforic, realitatea aceleiasi unice constiinte, care neintrerupt mizeaza pe dimensiunea taumaturgica a actului cultural. Interesata fiind de solutii metaforice, dovedind capacitate de sinteza, cat si un evident atasament pentru formula jurnalului, asadar gratie unei formule inedite, autoarea provoaca varii interferente, solutia intertextului ramanand pe mai departe cat se poate de viabila. Violeta Savu da glas si sens unei sensibilitati si unei tensiuni aflate dimpreuna la granita cu neverosimilul. Deloc interesata de ornamente la moda, polifonia intregului marturiseste un crez, un mod de a fi prin arta. (Marius Manta)