Grivei si Smantanica/Alexandru Sprinceana

Amu, cica a fost odata un catel. Ziulica intreaga umbla brambura, ba prin curte, ba prin gradina. Ba alerga dupa coada sa, ba pandea ouale din cotet, ba cata de nu a uitat cineva un os in hambar. Uite ca, intr-o zi, catelul nostru, pe care il chema, de fapt, Grivei, intra in hambar latrand nevoie mare la o vrabie. Si cum latra el asa, ham, ham, ham, auzi deodata ecoul, care repeta dupa el ham, ham, ham. Mare i-a fost mirarea lui Grivei, caci de cate ori fusese in hambar nu mai auzise niciodata ecoul. Mai latra o data ham, ham, mai asculta o data ecoul. Iar apoi o rupse repede in curte, sa-i dea vestea si prietenei sale, pisicuta Smantanica. Avem ecou, striga Grivei cand ajunse la Smantanica. Unde avem ecou? intreba alene Smantanica. In hambar, zise Grivei gafaind. In hambar nu poate fi ecou, spuse Smantanica maraind. ( )