Extraterestrul care isi dorea ca amintire o pijama/Matei Visniec

Crescuti doar de o bunica, trei frati descopera un extraterestru cu trei ochi, trei maini si trei picioare. Cu o mana poate arata spre trecut, cu alta spre prezent, iar cu a treia spre viitor. Cu ochiul albastru vede spatiul, cu cel verde vede timpul, iar cu cel portocaliu viseaza. Extraterestrul le vine in ajutor copiilor, iar ei il sprijina sa inteleaga ce inseamna economia in sistemul solar. Si mai ales ii dau un nume pamantesc. Matei Visniec: "Despre copiii nostri si hotii de timp. Oare mai stiu, astazi, adultii, sa le ofere timp copiilor?" Am scris "Extraterestrul care voia ca amintire o pijama" pornind de la aceasta intrebare, dar si de la tragedia umana traita in ultimele doua decenii de Romania. In jur de patru milioane de romani s-au dus sa lucreze in strainatate si deseori copiii lor au fost incredintati bunicilor, altor rude apropiate, ba chiar vecinilor... Nu vom putea evalua niciodata, cu nici un instrument psihologic sau sociologic, frustrarea resimtita de acesti copii care au crescut fara prezenta mamei si a tatalui, fara acest timp unic, bogat in sentimente si incredere in viata, pe care numai un parinte il poate darui copilului. Dar societatea de consum si ultracompetitiva a zilelor noastre ii face si pe multi parinti care isi au copiii alaturi sa uite ca acestia nu au nevoie nici de tone de jucarii si nici de zeci de ecrane pentru a fi fericiti. O barcuta de hirtie, o ora petrecuta impreuna, o plimbare in natura, putina imaginatie si multa dragoste marcheaza infinit mai mult sufletul copilului decit un intreg magazin de jucarii electronice oferit in dar. Din pacate in lumea globalizata se multiplica hotii de timp. Imperiul industriei de divertisment are o singura obsesie: cum sa fure cit mai repede timpul copiilor nostri, in cantitate cit mai mare, si daca se poate chiar de la virsta de sase luni sau un an. Tehnologia are doua fete, ca la teatru: una ride si una plinge. Prima este increzatoare in viitor si ne spune ca inventiile de azi, Internetul si telefonul mobil, ne vor ajuta sa fim mai inteligenti, mai eficienti, mai prosperi. A doua observa insa ca exista si o spalare pe creier operata prin zecile de inventii de care nu avem numaidecit nevoie, ca uneori copiii nostri devin de la virste fragede dependenti de ecrane si de casti, ca mult prea des instrumentele destinate sa ne ajute in comunicare ne insingureaza de fapt tot mai mult. Aceasta piesa s-a nascut si dintr-o anumita durere resimtita de mine tot umblind prin satele Bucovinei. Am vazut atitea case pustii, unele dintre ele foarte frumoase dar nelocuite... Toate aceste case care pling isi asteapta familiile. Construite si pentru niste copii care nu mai apuca sa copilareasca in ele, toate aceste case mi-au cerut, pe limba lor tacuta, ajutorul Sigur, nimeni nu-i poate convinge pe romani sa revina in masa in tara parasita de ei in general de nevoie... Eu insumi fac parte dintre cei care, la un moment dat, "au plecat". Si totusi, totusi, simt ca aproape toti romanii "plecati" sunt preocupati, sunt framintati de gindul intoarcerii. Poate ca si din acest motiv si-au construit case in Romania, ca sa-i astepte cineva acolo, ca sa nu uite total de radacinile lor. Casele in asteptare sunt un subiect tragic al timpurilor noastre si am incercat sa-l captez in piesa mea. Cu atit mai mult cu cit, inaintind in virsta, descopar treptat ca si pentru mine (ca si pentru alti romani) gindul intoarcerii incepe sa dea sens plecarii. "Extratrestrul care isi dorea ca amintire o pijama" nu este insa o piesa trista... Spectatorii vor gasi in ea, alaturi de multe intrebari, si multe momente comice si muzicale. Mi-am dorit ca acest text sa ofere doua etaje: unul pentru copii si altul pentru parinti. Adultii si copiii, venind impreuna la spectacolul trupei din Suceava, vor trai, cred, emotii diferite, vor avea perceptii diferite. Nu intimplator mi-am subintitulat piesa "Povesti de adormit copiii si de trezit, usor, parintii". Ar mai trebui poate sa mai vorbesc despre extraterestru, despre ce cauta el in piesa mea. Dar prefer sa-i las pe spectatorii mari si mici sa dialogheze direct cu el. Personajele inventate de un dramaturg sunt cei mai buni purtatori de cuvint ai inimii sale."