De la nunta la inmormantare - o istorie alternativa a Romaniei profunde/Dan Silviu Boerescu

"Pe-un picior de plai,/ Pe-o gura de Rai", in spatiul mioritic eternizat de balade, dar si de filosofi, se petrec o multime de fapte care tin de Romania profunda, abisala chiar, dar si de latura tenebroasa sau cel putin stranie a poporului nostru, care a mostenit nu putine practici pagane de la stramosii daci si nu numai. E drept, astazi, sotia favorita nu mai este arsa pe rugul funerar impreuna cu sotul decedat, insa unii dintre cei plecati la cele vesnice pot fi insotiti pe ultimul drum inclusiv de strigaturi lubrice, prin care se reitereaza performantele sexuale din trecut. Paradigma acestor traditii, obiceiuri, cutume sau superstitii este, insa, cu mult mai bogata si se suprapune, poate, insasi complexitatii sufletului omenesc, cu tot ceea ce are acesta sfant si, deopotriva, pacatos! Romania abisala si continuumul spatio-temporal mioritic Nunta si nuntirea la romani - la limita dintre cultura populara, superstitii si esoterism, dar si a feluritelor uneltiri si intrigi politice Ritualuri de trecere la cele vesnice - moartea si inmormantarea in viziunea poporului roman, o multime de ciudatenii si intamplari insolite Om bogat, om sarac Traditia populara ne spune ca exista zile ale anului in care, conform datinei si obiceiurilor stravechi, natura are puteri magice, fiind posibile descantece, incantatii si ritualuri care vor duce la cunoasterea celui sortit. Ziua de Sfantul Vasile este prima zi a anului, ziua in care fetele pun punti pentru a visa barbatul cu care se vor casatori. Puntile sunt facute din ramurele de mar dulce, construite din doua crengute, care sunt, mai apoi, plasate in locuri ascunse. De ele se leaga un manunchi de busuioc, o para de argint legata cu un fir de ata rosu, un inel, o batista si un sir de margele. Traditia romaneasca spune ca daca puntea este plina de bruma, atunci fata se va casatori cu un barbat bogat, iar daca puntea nu are bruma, atunci se va casatori cu unul sarac. Ochiul lui Dumnezeu Conceptia taranului roman, care niciodata n-a dorit renuntarea la viata pamanteana, coexista natural cu suflul lui Dumnezeu, ale carui puteri infricosatoare le imblanzeste cumva intotdeauna. Expresia "om cu frica de Dumnezeu" nu inseamna la romani un om ingrozit, torturat, ci un om cu masura, cu respectul lucrurilor. Multe sunt la romani povestile cu Dumnezeu si Sfantul Petru plimbandu-se blanzi pe Pamant. Folclorul are intotdeauna doar adjective calde pentru Dumnezeu ("bunul Dumnezeu", "Dumnezeu dragutul" etc), niciodata vreunele tenebroase, amenintatoare, desi pedeapsa divina nu este exclusa. Dumnezeu este firesc simtit sau presimtit in fiecare lucru din preajma. Dupa cum mentioneaza Lucian Blaga, taranul roman vede chiar si in bobul de grau chipul Domnului Iisus. Sa ne amintim ca Blaga, in Spatiul mioritic, arata spiritul de adaptare a romanului la creatie si Creator astfel: romanul "nu forteaza configuratia Pamantului, el isi cladeste casa si la spatele lui Dumnezeu, stiind pesemne ca Dumnezeu are ochi si in spate". 10 vestitori de moarte: 1. Visatul de araturi sau morminte proaspat sapate 2. Cantarea cocoseasca a gainilor 3. Nu se stinge lumanarea in noaptea de Craciun, caci va muri cineva apropiat 4. Cand boul ingenuncheaza la carul de nunta 5. Cand cade bradul miresei este semn de moarte 6. Cand apar noite negre pe unghii 7. Cand cei doi viitori soti isi dau mana in fata altarului din biserica, acela dintre ei care are palma mai rece, va muri primul 8. Daca femeia trece peste un mormant, risca sa-i moara fatul 9. Acul rupt sa nu-l arunci, ci sa-l infigi undeva, altfel iti moare un copil 10. Ingroparea mortului sa nu se faca lunea, caci moartea se intoarce repede