De la Tudor Vladimirescu la Marea Unire. O istorie a romanilor. 1821-1918/Iulian Oncescu, Sorin Liviu Damean

De la Tudor Vladimirescu la Marea Unire. O istorie a romanilor. 1821-1918/Iulian Oncescu, Sorin Liviu Damean
Pret:
30 RON 27.9 RON

Vandut de: elefant.ro

Lucrarea de fata se doreste a fi, in viziunea autorilor, o sinteza despre istoria moderna a romanilor, din punctul de vedere al organizarii statale si politico-institutionale. Limita cronologica inferioara are in vedere anul 1821, cand se declanseaza in Tara Romaneasca, dar cu reverberatii si in celelalte teritorii locuite de romani, miscarea de redesteptare nationala condusa de liderul pandurilor olteni, Tudor Vladimirescu, in timp ce limita cronologica superioara se opreste la anul 1918, anul infaptuirii Marii Uniri a tuturor romanilor. Este una dintre cele mai frumoase perioade din istorie (nu intamplator calificata de istoriografi drept belle epoque, dar si secolul nationalitatilor), cand romanii, sub impactul ideilor liberale si democratice ale Revolutiei franceze de la 1789 ori a razboaielor napoleoniene care au propagat aceste idei, doresc constituirea unui cadru statal adecvat care sa-i cuprinda la un loc, dar, in egala masura, asigurarea modernizarii in pas cu celelalte state europene occidentale.  Avand o situatie particularizata de imprejurari vitrege si o pozitie geopolitica delicata, la granita a mari si puternice Regate si Imperii cu tendinte expansioniste: Regatul ungar la Vest, apoi inlocuit de Imperiul Habsburgic, Regatul polon la Nord (disparut in sec. XVIII si impartit intre vecini), Imperiul Otoman la Sud si Sud-Vest si cel Rus la Est, romanii au evoluat in institutii statale separate, dar foarte asemanatoare. Daca Tara Romaneasca (Valahia) si Tara Moldovei au intrat sub suzeranitate otomana (in secolul al XVI-lea) in schimbul asigurarii securitatii si a integritatii granitelor, romanii din Transilvania si Banat, Bucovina (nordul Moldovei lui Stefan cel Mare), Basarabia (teritoriul dintre Prut si Nistru) vor cunoaste soarta necrutatoare a ocupatiilor straine (habsburgica, respectiv rusa), preocupate sa le stearga identitatea nationala si sa-i asimileze.  Miscarea de redestepare nationala declansata de Tudor Vladimirescu in al doilea deceniu al secolului al XIX-lea avea sa inlature forma cea mai apasatoare de exploatare a Imperiului Otoman, regimul fanariot, restaurand domniile pamantene, fara a inlatura insa si suzeranitatea otomana.  Ca urmare a influentei crescande a Imperiului Rus in Sud-Estul Europei, Principatele Romane, Moldova si Muntenia, avanposturi ale crestinatatii ortodoxe, au intrat in sfera de influenta si interes a acestui puternic Imperiu pravoslavnic, care-si va institui protectoratul asupra lor (in 1829), la randul sau apasator si limitativ. Expresie a intentiilor Rusiei tariste de anexiune, Regulamentele Organice (1831-1832), care priveau organizarea aproape identica din punct de vedere institutional-administrativ, social, economic si religios a Principatelor Romane, au trebuit sa tina cont si de vechile cutume autohtone si de cerintele boierimii reformatoare. Existau insa si limite si imixtiuni ale celor doi ,,protectori”: Sultanul si Tarul.  Ideile progresiste avansate de revolutiile declansate pe plan european in 1848 au patruns si in teritoriile locuite de romani, acestia din urma actionand, este adevarat separat in practica, dar unitar in spirit si viziune, pentru redobandirea drepturilor existente in trecut. Imprejurarile externe vor favoriza la inceput, dar si defavoriza spre final, actiunile intreprinse de patriotii moldoveni, munteni, transilvaneni, banateni si bucovineni. Esecul acestora va contribui la cristalizarea unui program politic mult mai bine inchegat si adaptat vremurilor neprielnice: unirea Moldovei si Munteniei intr-un singur stat, ca un prim pas spre dobandirea independentei si desavarsirea unitatii nationale.  Prin eforturile unei generatii de intelectuali de exceptie, cea pasoptista, patrioti energici si neobositi in sustinerea cauzei nationale in fata Cabinetelor si diplomatiei europene, dar si a opiniei publice de pretutindeni, obiectivul primordial, Unirea Moldovei si Munteniei, se va realiza, chiar daca nu asa cum si-o dorisera (cu un Print strain pe Tronul Principatelor Unite si cu ereditatea domniei), la 1859, prin mobilizarea energiilor intregii natiuni, reusita privita cu speranta si de romanii de peste Carpati, a caror existenta ca natiune de sine statatoare le era negata in continuare si ale caror drepturi ramasera nerecunoscute.  Inlaturarea protectoratului rusesc asupra Principatelor Romane, dar cu mentinerea suzeranitatii otomane, si instituirea garantiei colective a Puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris din 1856 nu au oferit decat un cadru institutional hibrid, aproape nefunctional, departe de a satisface revendicarile romanilor. Tocmai de aceea, a fost nevoie de eforturi sustinute in vederea infaptuirii unirii in persoana lui Alexandru Ioan Cuza, recunoasterea dublei sale alegeri, a deplinei unificari politice si administrative a Principatelor, adoptarea unor reforme absolut indispensabile consolidarii statului si modernizarii societatii romanesti